ES'ENTĂ, esenţe, s.f. 1. Ceea ce exprimă principalul si stabilul din obiecte si din fenomene, natura lor internă, ascunsă, latura lor care nu este dată sau perceptibilă nemijlocit; ceea ce poate fi cunoscut numai trecând de forma exterioară a lucrurilor, pătrunzând în adâncul lor cu ajutorul gândirii. ◊ Loc. adv. În esenţă = în ceea ce este fundamental; în ultimă analiză. 2. Lichid volatil cu miros aromatic puternic, extras din plante sau preparat sintetic si întrebuinţat în farmacie, în parfumerie sau pentru uzul casnic, mai ales în alimentaţie. ♦ Substanţă concentrată care, diluată (cu apă), dă un produs alimentar. 3. Varietate de arbori care alcătuiesc o pădure. ♦ Varietate de lemn. - Din fr. essence, lat. essentia.
Sursă : DEX'98 (33707)  - romac

ES'ENTĂ s. 1. chintesenţă. (~ a unui proces.) 2. natură, substanţă. (~ a unui fenomen.) 3. v. bază. 4. v. fond.
Sursă : Sinonime (183141)  - siveco

es'enţă s. f., g.-d. art. es'enţei; (lichide, varietăţi de arbori, de lemn) pl. es'enţe
Sursă : DOR (243940)  - siveco

ES'ENT//Ă ~e f. 1) Ansamblu de trăsături fundamentale, necesare, generale si stabile ale unui lucru sau ale unui proces, care fac ca acesta să se deosebească de altele; natură internă a unui lucru sau a unui proces. 2) Substanţă mirositoare concentrată extrasă din plante sau preparată sintetic si folosită, în stare diluată, în parfumerie sau în cofetărie. /<fr. essence, lat. essentia
Sursă : NODEX (333705)  - siveco